Fiecare pas pe care îl faci înseamnă un pas mai departe de trecut și un pas mai aproape de viitor. De ce de multe ori ne întoarcem privirea înapoi? Chiar dacă înaintea noastră drumul este clar și drept? Ceea ce simțim în prezent și mai ales CUM simțim este rezultatul trecutului nostru, iar privind înapoi privim la bucățele ce ne-au alcătuit cândva. Pentru că ne e dor de noi cei de atunci sau de sufletele ce ne-au fost alături, de cei care ne provocau diverse reacții chimice (și mai puțin chimice), ce porneau mecanisme modelându-ne în palmele lor în rezultate uimitoare…”acel fel”. De “acel fel” ne este dor și uneori ne fluturăm genele spre trecut. Se spune că trebuie să îți lași trecutul în urmă pentru a te bucura de viitor. Dar cum să faci asta? Când trecutul reprezintă placenta ta, locul și modul în care te-ai format, rădăcină din care s-a născut “eu astăzi”? Placenta ta este tapetată cu părticele din tine, cu fotografii și amintiri, stări și mai ales sentimente, acolo te afli tu la 15 ani, tu la 20 de ani, tu făcând pentru prima dată dragoste, tu plângând cu lacrimi acre…Ce ai mai fi dacă ai renunța la tot, la locul unde te refugiezi atunci când vrei un moment doar cu tine? Când te uiți de jur împrejur și îţi spui ceea ce vrei (sau nu) să auzi, când îți permiți să fii sincer cu tine? Spui ceea ce ai gândit atunci și ceea ce gândești acum. Spui îmi pare rău sau mulțumesc…Spui te iert și mă iert. Te pierzi și te regăsești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu