Astazi ne-am reintalnit. Corpurile noastre s-au reintalnit, noi nu mai existam acolo de ceva vreme. Pielea iti era verzui-translucida, obosita de geruri si ganduri, culoarea otravii pe care ai varsat-o in nenumarate randuri a ramas impregnata pe ale tale buze, imbatranindu-le. Ceata iernii a coborat din nori pe parul tau, prin care de atatea ori m-am jucat leapsa cu razele de soare, mangaindu-l. Corpul tau s-a uscat, si bratele in care gaseam atata siguranta au devenit bariere si posibile arme....si ochii, ochii in care imi era teama sa privesc pentru ca ma priveam pe mine, si ma vedeam in toata goliciunea, expusa in totalitate, lipsita de haine, lipsita de secrete...ochii sunt cei care m-au speriat cel mai mult, par bolnavi de o cataracta, facandu-i sa semene cu o mlastina. Ochii iti erau lipsiti de emotii, lipsiti de viata. Pusi in oglinda, pot spune ca eu am intinerit de cand ne-am asezat spate in spate si am pornit pe cai diferite. Pusi in oglinda, eu am un zambet mai frumos, pe care inainte nu-l avem, ochii imi sclipesc si par vesnic indragostiti, mainile imi sunt mai expresive iar trupul pare ca traieste in armonie cu mintea mea. Pusi in oglinda...decizia noastra pare sa te fi afectat doar pe tine. Pusi in oglinda, pare ca eu ca o fiara salbatica ti-am luat ultima bucatica de "uman", ultima radacina a emotiilor si am plantat-o in sufletul meu. Pusi in oglinda, viata ta infloreste pe buzele mele si in ochii mei. Ma intreb oare, daca am da mastile jos si daca in loc sa ne oglindim unul in cealalt, ne-am oglindi intr-o oglinda reala - ce ar ramane? Tu stii cel mai bine ce ramane din tine, atunci cand te privesti. Cat despre mine - tot ce pot spune este ca am invatat sa vad frumusetea florilor de mucegai - si ca in putred exista frumos, si acolo undeva exista acea radacina a emotiilor care desi plapanda acum cu timpul va deveni floare si zambetul va fi zambet, nu va mai fi lacrima iar sclipirea din ochi va fi emotie nu aparenta. FLORI DE MUCEGAI
