Drumuri si Tablouri

Lucrurile in general sunt foarte simple. Cum e vorba aia: viata e simpla, dar noua ne place sa o complicam? Totul are ca baza o structura, un punct A, de plecare si un punct B - pentru sosire. Ne incepem cu degetul mic de la picior si ne terminam cu un fir de par. Ne urcam in masina de la punctul A pentru a ajunge la punctul B. Ne apucam de un proiect pentru a-l termina. Toate lucrurile au un inceput pentru a avea un sfarsit. De ce atunci cand ajungem la punctul B refuzam sa acceptam lucrul asta si de cele mai multe ori cautam tot felul de scuze sau motive pentru a-l transforma intr-un punct A? De cele mai multe ori un punct B e menit sa fie doar un punct B... mai ales cand vorbim de relatii. Un punct B poate insemna o poveste de dragoste ce dureaza pana la adanci batraneti sau poate insemna inchierea alteia. Ne place sa amanam acel punct B, il cautam, il avem in fata ochilor inca de cand am facut primul pas, dar cu toate acestea amanam cat mai mult sa ajungem la el. Ne este teama de o dezamagire, asa ca pe drumul catre acesta ne bucuram sau ne amagim cu cafele, ne indulcim cu prajituri sau ne racorim cu o limonada... si in momentul "ati ajuns la destinatie" ne pierdem, ne pierdem fie ca vorbim de un "happy end"... ne amintim ploile de pe drum si pana de cauciuc, ne amintim cand am ramas fara lichid de parbriz...Si asta pentru ca acel punct B reprezinta coltisorul nostru de Rai si cum de multe ori am auzit "e prea frumos sa fie adevarat"...ne este TEAMA. Daca vorbim de un B trist, reactionam fix pe dos, ne amintim cafelele, ne amintim vata de zahar si ciripitul pasarilor, ne amintim melodia din masina...ne amintim tot ce e mai frumos si ajungem sa refuzam..."ati ajuns la destinatie". Cu toate acestea, ar trebui sa imbratisam B-ul, sa il imbratisam cu toata inima indiferent de cum e si indiferent de drumul care ne-a condus acolo.
Cum spuneam totul are un A si un B....si un tablou incepe cu un A...iar la sfarsit ceea ce conteaza e ceea ce transmite tabloul. Ce linii au fost create intre cele doua puncte, ce spatii au creat, ce forme?  Tu ce simti cand te privesti, tablou frumos?

Waste Management

De-a lungul anilor trecem prin diverse experiente, experiente despre care ne place sa credem ca ne imbogatesc. De cele mai multe ori credem corect, deoarece totul se bazeaza pe un schimb - pierdem ceva, castigam ceva. Cunoastem pe cineva, incepem sa descoperim persoana de langa noi, usor usor ideea de iubire ne "incolteste" in minte si apoi in suflet (sau acolo unde credem noi ca e sufletul). Avem grija de acest "nou" ca si cum am avea grija de o planta. Ne uitam cu drag la ea, asteptam acel firicel de verde sa se intrevada, avem grija sa ii punem apa prin fapte, vorbe si clipe. Usor, usor mandra noastra planta/ floare imboboceste, aducandu-ne zambete pe buze si aer proaspat. Ca orice floare - apare si momentul infloririi. Ne bucuram de acest lucru, admiram spectrul unic de culori al petalelor, cum verdele cu roz aduce viata in coltul unde pana acum ceva timp era doar praf. Dar, pentru ca urmeaza si un dar - care e rolul acestui proces? De ce infloresc florile? Ca sa elibereze semintele. Si atunci, ce facem? Luam semintele respective si le plantam in locul cel mai drag si anume in sufletul celui de langa noi. Ar trebui sa invatam inca de mici procesele de agricultura, sa stim ca anumite seminte trebuie pastrate "in caz de urgenta", ca pot fi situatii in care semintele noastre sa fie irosite. Ar trebui sa invatam ca indiferent de numarul de seminte, floarea trece printr-un proces clasic: nastere-crestere-maturizare-declin si moarte. Trebuie sa inveti sa ai mereu cateva seminte "puse de-o parte" si sa nu le risipesti. Ma intreb oare ce s-a ales de semintele mele, cate au dat nastere unor paduri exotice si cate s-au pierdut in seceta?