Flori roz

       Punți invizibile. Asta e ceea ce îi leagă pe oameni. Dacă am putea să le vizualizăm ar fi de fapt poduri din diverse materiale....de sticlă, reci și imaculate; din cărămidă, vechi, pline de pânze de păianjeni, din pietre vulcanice, din lemn sau doar din liane și vegetație. Poduri pe care alegem să ne plimbăm, poduri pe care uneori reușim să ne întâlnim la jumătatea drumului…plimbări care de fiecare dată ne poartă către diverse stări și ne trezesc anumite sentimente. De multe ori plimbându-ne pe aceste poduri, ne repoziționam în amintiri comune sau ne transpunem în sufletul celuilalt. Nu-mi amintesc când am început să construim puntea prieteniei noastre. Dar știu că este un pod alb înconjurat de verdeață, flori  roz și parfumate, frunze verzi și bănci galbene. Mai știu că din loc în loc există câte o măsuță cu diverse prostioare, albume cu fotografii, brioșe, ciocolată și un mic radio…Știu că de la bazele podului se aud râsete cristaline și ciripit de primăvară. Îmi place de multe ori să mă plimb pe podul acesta pentru că de fiecare dată reușesc să mă privesc prin ochii tăi, iar asta mă face să mă văd întotdeauna mai bună  decât sunt, mai înțeleaptă şi mai ales mult mai talentată. Privindu-mă prin ochii tăi am mai multă încredere în mine, iau cu avânt fie pixul fie pensulă şi încep să materializez gânduri, stări şi sentimente. Mulțumesc!